Îngrijire corporală cu produse din fructe exotice

Tratamentele pentru albirea tenului ori cele făcute cu ajutorul fructului de goji, un fruct exotic din care s-au extras substanţe pentru îngrijirea corporală, sunt câteva dintre noutăţile care vor fi prezentate la seminarul ce va fi organizat luni în Capitală, de Cosmoprof, la Uzinexport.

Se vor face demonstraţii cu diverse creme pentru sâni şi decolteu care redau volumul pieptului, dar şi cu goji, un fruct antioxidant puternic, din Tibet. Acesta este un fruct exotic pe care inclusiv celebrităţi precum Madonna îl folosesc ca remediu antistres. Pentru îngrijirea corporală, din goji s-au făcut extracte care au efecte contra îmbătrânirii”, explică medicul

dermatolog Tatiana Andruşcenco.Sursa:Evz.ro

Pilozitatea excesivă la femei, semn de probleme medicale

1Pilozitatea excesivă la femei ar putea fi mai mult decât o problemă de cosmetică, avertizează medicii britanici.

Femeile care au prea mult păr pe faţa, pe corp sau pe membre suferă, cel mai adesea, de un dereglaj hormonal. Sindromul ovarelor polichistice stă la baza a 70-80% dintre cazurile de pilozitate la femei. De asemenea, în cazuri ceva mai rare, părul în exces pe corp poate fi semnul existenţei unor tumori sau a unor probleme cu glanda tiroidă. Read more »

Cum să fii frumos pe timp de criză cu bani puţini

bela
„Obrazul subţire” se ţine cu mai puţină cheltuială în această perioadă, reţetele cosmetice „de la bunica” revenind – de nevoie – în preferinţele românilor.
Uleiul de mărar şi rădăcina de lemn dulce în loc de silicoane pentru creşterea sânilor, decoctul de afine şi alifia de gălbenele în loc de laser pentru vindecarea varicelor, ceaiul de calapăr şi decoctul de dreţe în loc de implant de păr pentru chelioşi, uleiul de ricin şi alifia de rostopască în loc de bisturiu, contra negilor. Nici lipoaspiraţia nu mai este preferata doamnelor plinuţe, sportul şi tratamentele naturiste fiind mai ieftine şi mai plăcute decât intervenţia chirurgicală.

Cam aşa arată tratamentele de înfrumuseţare pentru româncele din clasa medie, pe timp de recesiune. Potrivit statisticilor de la distribuitorii de plante medicinale, cererea de produse naturiste a crescut cu peste 25% în primele trei luni ale acestui an. Read more »

Unii angajatori plătesc servicii de masaj pentru angajaţi

Munca la birou cere sacrificii – sănătate pusă în pericol din cauza poziţiei corpului, nervi întinşi la maximum şi ore în şir petrecute în faţa calculatorului – nu-i aşa că ar fi ideal un masaj de relaxare? Firme specializate au intuit acest lucru, aşa că oferă astfel de masaj chiar la biroul angajaţilor.

Cererea e surprinzător de mare. În ultimii 3 ani, de 4 ori mai mulţi angajaţi, dar şi angajatori vor masaj la serviciu. Efectele masajului la birou sunt surprinzătoare, munca merge parcă mai bine iar viciile încep să dispară.

“Din punct de vedere fizic cea mai mare problemă este în zona cervicală şi a spatelui, poziţia de la birou e cocoşată. (…) masajul ajută la toate acestea şi previne stresul” a declarat Răzvan Mihăilescu, kinetoterapeut.

În majoritatea cazurilor, angajatorul este cel care plăteşte serviciile de masaj pentru angajaţi. Preţul pentru 15 minute de relaxare este de 10 euro. Serviciile de masaj merg foarte bine şi la domiciliul angajatului. E drept că nimic nu se compară cu relaxarea după o şedinţă de masaj la domiciliu.

Avantajele compensează preţul de 120 de lei pe şedinţă. Medicii spun că în ultimii ani numărul tinerilor care au probleme la coloană vertebrală a crescut simţitor, deoarece mulţi angajaţi lucrează la calculator peste 8 ore pe zi.Sursa:Realitatea.Net

Schimbare de look pentru Susan Boyle

susanboyleSusan Boyle, vocea exceptionala de la concursul Britain’s Got Talent si-a facut o schimbare de look. Parul ei carunt si dezordonat a fost vopsit si coafat si sprancenele i-au fost pensate. A renuntat si la pantofii fara toc si a fost pozata intr-o tinuta frumoasa care-i sta foarte bine, cu pantofi cu un pic de toc si haina de piele.

Schimbarea este pozitiva, Susan aratand cu 5 ani mai tanara, cum ii sta si bine unei persoane cu atata talent. Cred ca se simte si mai bine in pielea ei acum si asteptam primul ei album.

Viaţa româncelor la cosmetică

masca
Sunt femei atât de împătimite după tratamentele saloanelor de  înfrumuseţare, încât devin nemiloase cu buzunarul.
Zarvă mare la cabinetele de cosmetică, mai ales sâmbata! Cine nu şi-a făcut programere din timp, cu greu poate prinde un loc la epilat, manichiură, tratamente faciale ori pentru păr, în prima zi de weekend. În ciuda crizei, cabinetele de cosmetică sau de spa nu au mai puţine cliente. Femeile fac orice ca să arate bine. Sumele pe care le scot din buzunar variază între 100 şi 1.000 de lei, în funcţie de cât de luxos este salonul pe care îl aleg. În cele de „superfiţe“, cheltuielile pot urca însă şi la mii de euro pentru o procedură mai complicată. Read more »

Demi Moore îşi face unghiile la o româncă

demyRomânca de origine armeană Jessica Vartoughian, care are grijă de manichiura celebrităţilor, vorbeşte despre clientele sale.  „Prima Doamnă a unghiilor“ – aşa a botezat-o „New York Times“ pe Jessica Vartoughian, românca de origine armeană care le-a făcut manichiura multor celebrităţi de la Hollywood. De la Lucille Ball, Barbra Streisand, Madonna sau Jodie Foster, la Demi Moore, Reese Whitherspoon, Sarah Jessica Parker sau Jessica Simpson. Nu au scăpat de pila ei de unghii nici membrii familiei preşedintelui Reagan sau Prinţesa Diana de Wales, pe care a ajutat-o să nu-şi mai roadă unghiile. Read more »

Francezul care tunde pe româneşte

Şi-a lăsat salonul în Aix en Provence şi a trecut la treabă în Bucureşti. Stephan Barbe le face pe plac şi clientelor obişnuite, şi vedetelor.

Arată ca un italian şi ar sta toată ziua cu mâna pe foarfecă. Are curajul să meargă zilnic pe motor, pe străzile din centrul Capitalei, şi vrea să facă bani de pe urma cochetăriei româncelor. Plictisul şi spiritul de aventură – combinat cu bunii prieteni de aici, între care Alexandre Eram şi Andreea Esca – l-au adus pe Stephan Barbe, francezul din Aix en Provence, în Bucureşti, cu tot cu pasiunea sa pentru tuns.
Ambasador în România al produselor de coafat „Subtil Franţa“, Stephan – stilistul care dă formă buclelor de când avea doar 18 ani – şi-a trecut mâinile şi foarfeca prin părul multor vedete autohtone. Pe lista persoanelor cu nume sonore „aranjate“ de francez stau aliniate prietena Andreea Esca, Dana Rogoz şi Geanina Corondan. Plus foarte multe franţuzoaice cu domiciliul în Bucureşti. Colaborează cu mai multe reviste şi, de câte ori are ocazia, face demonstraţii de virtuozitate, gratis, la târgurile de profil din Bucureşti şi din ţară.

Din ianuarie, lângă Moşilor

În salonul lui, aşezat discret pe străduţa Corbeni (la doi paşi de Calea Moşilor) şi anunţat doar cu o plăcuţă colorată haios – „Stephan B. Salon de coiffure“ -, îşi petrece aproape tot timpul. Nu poate spune că s-a îndrăgostit de Capitală. Nu a apucat să vadă prea mult din oraş. Pe lista cu „favorite“ a trecut deocamdată Parcul Herăstrău şi Cişmigiul, trei căsuţe de epocă, bine conservate, din centru, două restaurante şi mai multe cliente.
A venit cu foarfeca şi bigudiurile în Bucureşti ştiind clar că româncele, chiar dacă nu au salariile franţuzoaicelor, „este mereu puse la punct, din unghii pana la suvite“, spune stilistul într-o română hazlie, fără diacritice. Se plictisise de scoarţa în care se îmbrăcase afacerea iniţiată, în urmă cu 20 de ani, în Franţa.

Salonul de pe Corbeni l-a deschis, în luna ianuarie, la parterul casei deţinute de doi dintre amicii săi români. De atunci, stilistul în vârstă de 38 de ani îşi tot caută ucenici serioşi, pregătiţi să tundă cum îi stă bine clientei. „E greu să gaseşte oameni buni aici, am observat. Multi nu sunt serios, stă două zile şi pleaca. Nu prea sunt profesionisti“, se plânge Stephan.

Preţuri – „pas exageres“

Serioase n-ar fi nici clientele, dacă stă să cântărească bine francezul. Pe cât de frumoase şi aranjate sunt, pe atât de „pas politicoase“ s-au dovedit: „Asta e un probleme aici. Femeile intârzie la programare sau nu suna să spună nu vin. După 20 minute le dau eu telefon şi zice: «Da, n-am venit». Sau: «Am uitat»“.
Totuşi, când vin la salon, îi înseninează ziua lui Stephan. Pentru asta, le răsplăteşte cu glumiţe în româno-franceză, le serveşte cu o ceaşcă de cafea sau cu un pahar cu apă plată, le pune muzică relaxantă şi le face masaj capilar minute întregi.
„Multe sunt cam stresate, şi asta se vede şi la firul de păr. Se electrizează terible… Unele mai vorbesc la telefon, nu vor să stea deloc departe de nebunia din spatele uşii mele“, spune francezul, care şi-a pus în cap să stea în România cel puţin zece ani de-acum încolo. Pentru serviciile pe care le prestează, zi de zi, cu aceeaşi plăcere, primeşte bani cât să nu se plângă. Sursa:Evz.ro

Frizuri ciudate, machiaj şi piercinguri, modul de exprimare al generaţiei Emo

Dacă înainte 1989 tinerii îşi manifestau nemulţumirea şi neapartenenţa la sistem prin blugi tăiaţi, părul lung şi muzica rock, adolescenţii de 15, 16 sau 20 de ani şi-au depăşit părinţii şi au găsit alte căi de a-şi manifesta răzvrătirea.

emo1

Tinerii generaţiei Emo, de la emoţional, au frizuri ciudate, îşi machiază ochii puternic şi poartă piercinguri. Adolescenţii Emo sunt mai degrabă retraşi, introvertiţi şi melancolici, decât răzvrătiţi şi agresivi. “Atâta vreme cât aceste comportamente nu capătă forme deviante, adică delincvente, ei trebuie lăsaţi în pace”, explică sociologul Marius Pieleanu. Fie din teribilism, fie din curiozitate, unii copii Emo experimentează senzaţii extreme, cum ar fi tăiatul pe mâini. “La vârsta tânără, frica nu este o componentă socială. Prin consecinţele lipsei acesteia se experimentează astfel de lucruri”, a mai spus Pieleanu. Sursa:Realitatea.Net

Madonna face reclamă la şampon pentru… 10 milioane de dolari

madonna2

Este cel mai bine platită interpretă din show-bizz, dar asta nu înseamnă că Madonna se culcă pe o ureche. Părul reginei muzicii pop este noua imagine a firmei Sunsilk pentru, nici mai mult, nici mai puţin decât 10 milioane de dolari. Sursa:Realitatea.Net